Inima. Întotdeauna a fost inima… Este dependentă de jumătatea ei. A dat şi anunţ în ziar, caută om cu o jumătate de inimă. Obligatoriu femeie cu sânge cald… Nu ştiu ce să mă fac. Pot oricând să mă împiedic şi să cad într-o depresie.
Probabil, dar vreau un lucru să ştiu: se mai pune zahăr în perfuzie? Pe vremuri era viaţa atât de dulce…
Şi cu toţii eram bolnavi. Lumea era atât de imperfectă încât era Pământul pe Rai. Şi atunci tot probleme cu inima aveam, respiram prea lent şi iubeam prea repede. Aveam şi miopie, nu puteam să văd fata potrivită. Îmi dădeam seama doar când avea loc impactul, şi doar pe scurt moment. Obişnuia să se ridice şi să plece ţipând că…
Aud când îmi iau palmele de la urechi, dar acum nu pot să fac asta pentru că aveţi radioul pornit. Iar când îl opriţi, vorbiţi dumneavoastră. Ce-mi recomandaţi pentru durerile de cap? Am încercat să-mi scot unele amintiri din minte. Nu ştiam că e atât de dificil, sau că se poate, mai ales că sunt amintiri atât de dureroase. Aţi încercat vreodată cleştele?
Bănuiesc că ştiţi deja de ce sunt aici… Vreau să mă căsătoresc cu oglinda dumneavoastră. Are simţul umorului şi, cel mai important, râde la glumele mele. Apreciez asta foarte mult, mai ales că pe celelalte femei le speriam. Arată exact cum îmi doresc eu să arate şi câteodată îmi aduce aminte de tinereţile mele când pierdeam timpul însuşi. Era brăţara defectă şi nu aveam bani de un ceasornicar iscusit, mai ales de unul gratis.
În capul meu ascundeam adevăratul motiv, dar cred că l-a aflat şi medicul. Doar eram mânjit de amintiri. Nu poţi să scapi de trecut cu săpun. Îmi era milă de ea, arăta jalnic şi nu cred că o lua nimeni de nevastă. O biată oglindă de buzunar, cu tatăl medic Ament sărac. Lui îi este ruşine cu ea: oglinda ce a stat în pantalonii atâtor bărbaţi nu poate să reflecte nimic bun în viaţă! Aşa ziceam şi eu, dar când ţi se face milă…
Da, acum o iubesc. Dar a trebuit să-i suport multe! La început ne înţelegeam bine, pierdeam mult timp împreună. Stătea cu mine în buzunarul de la spate. Problema era că se spărgea ori de câte ori mă aşezam pe scaun. Nu suportam să o văd în halul ăsta, aşa că o perioadă nu ne-am mai văzut. În fiecare zi îmi zâmbeau altele din aprozar, dar am rămas fidel. Până când am fost pe la ea acasă.
Ea m-a înşelat cu un geam de la primărie. Mi-am dat seama după amprente că nu plecase de mult timp… Nu am putut decât să fug pe scări de mai multe ori şchiopătând. Am ajuns în faţa primăriei şi am aruncat cu o piatră în el. I-a fost fatală. Poliţia a venit repede, fiindcă era acolo deja. Aşa că am fugit iar…
Eram distrus şi lipsit de iubire, singurul lucru pe care puteam să-l mai fac era să mă amestec cu o vitrină. Am stat restul zilei privind-o absurd. Doar aşa mi-am dat seama că nu pot fi cu altcineva şi că am nevoie de ea…
M-am întors la iubirea mea şi-am fost îngrozit s-o văd cojită pe margini. Mă privea cu frică şi striga “pleacă!”, “dispari, criminalule!”. Atunci am privit în jos şi mi-am văzut tăietura de la picior. Călcasem pe oglindă şi nici nu-mi dădusem seama…
Dar acum ştiu că ea e cea cu care vreau să mă însor. Îmi permiteţi?
De atunci nu mai ştiu cum arăt…
Oo da:>
RăspundețiȘtergere